Fierăstraie cu masă și cu bandă
Fierăstrăul cu masă face tăieturi drepte longitudinale și transversale în plăci și șipci, iar cel cu bandă se descurcă la curbe, la spintecat și la profile și țevi din oțel. La cel cu masă contează lățimea de tăiere și cuțitul divizor, care ține tăietura deschisă și previne reculul. La cel cu bandă cheia este viteza de tăiere, fiindcă lemnul merge pe la opt sute de metri pe minut, iar metalul de circa zece ori mai încet. La oțel se folosește banda bimetal, cu pasul dinților ales după grosimea peretelui.
Fierăstraie cu masă și cu bandă
Fierăstrăul cu masă și cel cu bandă au în comun faptul că utilajul stă pe loc și se mișcă piesa. Cel cu masă are discul ieșit din blat și face tăieturi drepte longitudinale și transversale în scânduri, plăci și șipci. Cel cu bandă are o bandă fără sfârșit care circulă între două roți, așa că se descurcă la curbe, la spintecat și la profile și țevi din oțel. Versiunile portabile ale ambelor utilaje încap în portbagaj și se vând deseori fără suport, care se cumpără separat.
La fierăstrăul cu masă cea mai importantă este lățimea de tăiere, adică distanța dintre disc și rigla paralelă în poziția extremă. Utilajele de circa șaizeci de centimetri taie jumătate dintr-o placă de construcție, modelele portabile mai mici se opresc mai devreme și sunt bune mai degrabă la șipci. A doua valoare este adâncimea de tăiere în unghi drept, care la un disc de 210 mm iese pe la 65 mm. Turația de circa patru mii pe minut ajunge pentru lemn și plastic, iar la metal trebuie un disc destinat exact acelui material.
Cel mai frecvent accident la fierăstrăul cu masă îl provoacă reculul, când tăietura se strânge în spatele discului și scândura zboară spre operator. Împotriva lui stă cuțitul divizor, care ține fanta deschisă și urmează discul și la schimbarea înălțimii. Apărătoarea de sus și clichetele anti-recul se pot scoate, dar la o tăiere obișnuită nu au motiv să stea deoparte. Ultimii câțiva centimetri scândura se împinge întotdeauna cu o tijă de împingere, niciodată cu mâna lângă disc.
La fierăstrăul cu bandă contează viteza de tăiere, fiindcă lemnul și metalul cer valori complet diferite. Lemnul suportă o bandă care merge pe la opt sute de metri pe minut, metalul moale urcă la vreo sută, iar inoxul și mai încet. De aceea fierăstraiele cu bandă pentru metal au reglaj continuu, în timp ce cele pentru lemn se mulțumesc cu două trepte. Înălțimea de trecere spune cât de gros încape materialul sub bandă, la utilajele portabile pentru metal de obicei în jur de 125 mm.
La metal se folosește banda bimetal, pentru că spatele moale suportă îndoirea peste roți, iar dinții duri rezistă în oțel. Pasul dinților se alege după grosimea peretelui, la țevile subțiri trebuie să prindă cel puțin trei dinți, altfel dintele se rupe. Materialul îl ține menghina, iar tăietura se conduce fără apăsare, fiindcă banda își impune singură ritmul și apăsarea doar o strică.