Feronerie și accesorii pentru bărci
În această categorie sunt feronerie din inox și accesorii: plăcuțe cu ochi, mânere, capse, balamale și carabiniere. Pe apă sărată se cere inoxul 316 cu molibden, pe apă dulce ajunge 304, dar amestecarea lor într-o singură îmbinare nu merită. Inoxul ruginește mai ales în fanta de sub feronerie, unde rămâne fără oxigen. Iar feroneria care lucrează la smulgere se prinde cu șuruburi trecute prin toată grosimea și se sprijină de dedesubt pe o placă, ca forța să se distribuie.
Feronerie și accesorii pentru bărci
În această categorie sunt feronerie din inox și accesorii mărunte, adică plăcuțe cu ochi, ochiuri, mânere, capse, balamale și carabiniere. Cele mai multe țin altceva la locul lui, așa că nu se aleg după aspect, ci după material și după modul de prindere. Prin material se înțelege aici în primul rând calitatea inoxului, fiindcă pe apă diferența dintre cele două calități obișnuite se vede într-un singur sezon. Intră aici și prelatele, husele și prinderea lor, în timp ce motoarele, luminile și direcția au categorii proprii.
Prima e calitatea inoxului, 304 sau 316. Diferența stă în molibden, din care 316 are două până la trei la sută, iar 304 deloc. Tocmai molibdenul ține inoxul în fața clorurilor, așa că pe apă sărată se cere 316, în timp ce pe apă dulce 304 se descurcă. Amestecarea lor într-o singură îmbinare e varianta cea mai proastă, fiindcă piesa mai slabă corodează mai devreme, iar îmbinarea ține doar cât ea.
A doua e coroziunea în fantă, și tocmai de aceea inoxul ruginește sub feronerie. Inoxul se apără cu un strat subțire de oxid, pe care și-l reface singur, numai că are nevoie de oxigen pentru asta. În fanta îngustă și udă de sub plăcuță sau de sub capul șurubului oxigenul se termină, stratul nu se mai reface, iar metalul începe să facă pitting exact acolo unde nu vezi. De aceea sub feronerie se pune etanșant, iar îmbinarea se face astfel încât apa să curgă din ea, nu să stea în ea.
A treia e coroziunea galvanică la amestecul metalelor. Când un șurub de inox se întâlnește cu o piesă de aluminiu și se adaugă apă sărată, apare o pilă în care aluminiul e cel sacrificat. Inoxul rămâne, în schimb aluminiul se destramă în jurul găurii, și asta chiar dacă șurubul arată ca nou. Se rezolvă prin separare, adică printr-o șaibă sau bucșă de nailon, eventual cu pastă de filet.
Ultima e plăcuța cu ochi și distribuirea forței. Feroneria de pe laminatul subțire nu se smulge fiindcă ar fi slabă, ci fiindcă tracțiunea e ținută de doar câțiva centimetri pătrați în jurul șurubului. De aceea se prinde cu șuruburi trecute prin toată grosimea și de dedesubt se pune o placă de sprijin care depășește conturul feroneriei, fiindcă ea distribuie forța pe o suprafață pe care laminatul o duce.