Aparate de vată de zahăr
În această categorie sunt aparate de vată de zahăr, de la un aparat de masă de douăzeci și doi pe douăzeci și trei de centimetri până la mașini cu bol de cincizeci de centimetri în diametru, una chiar cu căruciorul ei. Diametrul bolului decide primul, fiindcă în el cad firele, iar într-unul mic rămân mai puține. Puterea e de cinci sute sau o mie de wați, iar odată cu ea crește mai ales câtă vată de zahăr scoate mașina într-o oră. Iar reglajul de temperatură nu e un moft, fiindcă peste vreo o sută șaizeci de grade zahărul începe să se rumenească.
Aparate de vată de zahăr
În această categorie sunt aparate de vată de zahăr, de la un aparat de masă de douăzeci și doi pe douăzeci și trei de centimetri până la mașini de cincizeci de centimetri cu bol de inox, dintre care una stă pe căruciorul ei. Înăuntru se învârte un cap încălzit, în care torni zahărul și care îl topește. Forța centrifugă împinge apoi topitura prin orificiile mici din peretele capului, iar firele se întăresc încă din zbor. Le prinde peretele bolului, de unde le înfășori pe un bețișor, așa că toată mașina depinde de cap, de bol și de temperatură.
Mai întâi diametrul bolului și amprenta mașinii. În bol cad firele, deci cu cât e mai lat, cu atât prinde mai multe și cu atât mai puține ajung pe masă și pe tine. Aparatul de masă are o amprentă de douăzeci și doi pe douăzeci și trei de centimetri, deci bolul dinăuntru e și mai mic și ajunge pentru una două porții acasă, pe când capacul de cincizeci de centimetri e făcut pentru coada de copii de la o petrecere. Căruciorul de sub mașină nu e podoabă, fiindcă ridică mașina la o înălțime la care poți învârti în picioare și servi direct de lângă ea.
A doua e puterea, cinci sute față de o mie de wați. Aparatul mai mic are un tub de încălzire din cuarț de cinci sute de wați, la care producătorul dă încălzire rapidă și un zgomot de până la patruzeci și cinci de decibeli. Mașinile de o mie de wați au mai multă rezervă, deci țin temperatura și când mai torni zahăr și nu pierd ritmul între porții. Diferența nu stă deci în faptul că iese vată de zahăr, ci în cât scoți într-o oră.
A treia e reglajul de temperatură și fereastra îngustă a zahărului. Capul ține zahărul pe la o sută cincizeci de grade, adică fix sub pragul de la care începe caramelizarea. Peste vreo o sută șaizeci de grade zahărul se colorează în galben, apoi în maro, deci din vata de zahăr albă iese una bej și are gust de ars. De aceea termostatul are rost, iar la unul dintre modele e chiar digital, fiindcă fără el mergi orbește.
Ultima e lingura de măsurare și curățarea capului. O lingură rasă de măsurare înseamnă o porție, adică vreo douăsprezece până la optsprezece grame de zahăr, iar un cap prea plin aruncă afară picături în loc de fire. Iar când ai terminat de învârtit, lasă mașina să se răcească și scoate din cap zahărul întărit, fiindcă la următoarea pornire se arde și înfundă orificiile.