Plăci SUP
Această categorie conține plăcile propriu-zise, fără accesorii, atât gonflabile, cât și rigide. Prima alegere e tocmai între ele: cea gonflabilă se strânge într-un rucsac și ricoșează din piatră, cea rigidă își ține mai bine forma și merge mai repede, dar cere loc și se strică mai ușor. După vârf știi apoi la ce e construită placa: unul rotund înseamnă placă universală, iar unul ascuțit placă de tură sau de concurs. Restul se decide sub apă și pe punte, adică la aripioare, la inelele D și la stratul antiderapant.
Plăci SUP
Plăcile din această categorie merg de la cele universale la cele de concurs și de la cele mai scurte la cele de paisprezece picioare. Găsești aici gonflabile și rigide, de un loc și unele pe care încape un adult cu un copil sau cu un câine. Diferă prin formă, lungime, lățime, numărul de aripioare și prin cât poți prinde pe punte. Padelele, pompele și leash-urile sunt în categoria de deasupra, aici e vorba de placa însăși.
Prima decizie e gonflabilă sau rigidă, și nu prețul e miza principală. Cea gonflabilă se strânge într-un rucsac, se cară în portbagaj, supraviețuiește unei lovituri de piatră și petrece iarna pe balcon. Cea rigidă, din epoxid sau laminat, își ține mai bine forma, așa că la aceeași forță de tracțiune merge mai repede și transmite mai bine energia în apă, dar cere portbagaj de plafon și un loc uscat. Diferența se vede și după accident: plăcii rigide i se sparge carcasa, în timp ce cea gonflabilă de obicei doar se zgârie.
Forma vârfului îți spune la ce e construită placa înainte să citești descrierea. Cel rotund sau rotunjit înseamnă placă universală pentru apă liniștită și valuri mici, mai lată și mai iertătoare. Cel ascuțit ține de tură, de obicei între unsprezece și jumătate și paisprezece picioare, fiindcă placa mai lungă și mai îngustă ține direcția, așa că faci mai puține vâsliri de corecție. Placa de concurs merge și mai departe și plătește cea mai bună alunecare cu cea mai mică stabilitate inițială, pe care un începător nu se ține.
Sub apă decide montajul aripioarelor și de obicei există trei variante. O singură aripioară centrală mare opune cea mai mică rezistență și merge cel mai repede, dar ține direcția mai prost dacă nu e destul de adâncă. Montajul doi plus unu adaugă două aripioare laterale mici, care ajută și la stabilitate, și la ținerea direcției, și e cel mai universal. Pentru ape mici și pentru râu se potrivește o aripioară flexibilă, care la lovitură se îndoaie în loc să se rupă, iar la aripioarele care se prind prin clic fără scule ține cont că o lovitură puternică din spate le poate desprinde.
Pe punte decide stratul antiderapant și așezarea inelelor D. Inelele din față țin cordonul elastic pentru rucsac și geacă, cele de la mijloc permit prinderea unui scaun de caiac, iar inelul din bot servește la remorcarea altei plăci. Suprafața antiderapantă e cea mai utilă când e lungă, fiindcă doar atunci ajungi în spate și întorci placa pe loc, în timp ce o insuliță scurtă sub picioare nu te lasă până la pupa.